A
1. ACUL MACAZULUI -
Element mobil de formă specială component al aparatului de cale care, prin
manevrare şi fixare într-una din poziţiile extreme, permite trecerea
vehiculelor de pe o linie pe alta.
2.AGENT - Salariat
calificat şi autorizat pentru îndeplinirea unei funcţii cu responsabilităţi în
siguranţa circulaţiei, care desfăşoară activităţi în legătură cu circulaţia
trenurilor, efectuarea manevrei, conducerea vehiculelor feroviare motoare,
precum şi de manipulare a instalaţiilor sau echipamentelor de siguranţa
circulaţiei. Agentul poate fi autorizat să execute şi o parte din operaţiile
tehnologice specifice altei funcţii, având în acest sens atribuţiile şi
responsabilităţile corespunzătoare.
3.APARAT DE CALE -
Ansamblul compus din şină, traverse şi elemente mecanice, care asigură trecerea
vehiculelor feroviare de pe o linie de cale ferată pe alta. Aparatul de cale
cuprinde macazul propriu zis, dispozitivul de manevrare - barele de tracţiune
şi/sau conexiune - dispozitivul de zăvorâre, şinele de legătură, inima de
încrucişare, aripile şi contraşinele.
4.ARĂTAREA VAGOANELOR
TRENULUI - formular tipizat folosit pentru evidenţierea vagoanelor din
trenurile de călători şi marfă care se completează conform datelor cerute.
Arătarea se întocmeşte în numărul necesar de exemplare, prin calchiere, atât
pentru trenuri cât şi pentru grupuri de vagoane care se ataşează sau se
detaşează în parcurs. În arătare se marchează obligatoriu date privind
vehiculele feroviare şi încărcătura acestora care impun anumite condiţii de
circulaţie. Arătarea se semnează de cel care o întocmeşte, de cel care o
verifică, precum şi de predătorul, respectiv primitorul vagoanelor înscrise în
cazul în care formularul este folosit pentru predarea respectiv primirea
vagoanelor.
5.AVIZ DE PLECARE -
Comunicare transmisă de IDM din staţia care a expediat un tren către IDM din
staţia care urmează să primească trenul, conţinând ora efectivă de plecare care
se înscrie de către fiecare IDM în registrul unificat de căi libere, comenzi şi
mişcare, notându-se sub formă de fracţie: la numărător ora efectivă de plecare
–trecere, iar la numitor ora reală de transmitere şi primire.
B
B
1.BAR - Buletin de
avizare a restricţiilor de viteză, valabil pe o perioadă stabilită (de obicei
decadă).
2.BARĂ DE CONEXIUNE -
Element metalic de asamblare a acelor unui aparat de cale, având rolul de a
păstra constantă distanţa între ele.
3.BARĂ DE TRACŢIUNE -
Element metalic de asamblare a barei de conexiune cu dispozitivul de manevrare.
4.BARIERĂ - Dispozitiv
cu cumpene amplasate de o parte şi de alta a liniilor, la o trecere la nivel
amenajată pentru circulaţia rutieră, care se manipulează mecanic, manual sau
electric prin care se avertizează şi se ordonă oprirea vehiculelor rutiere.
5.BAT - Instalaţie de
semnalizare automată amplasată la trecerile la nivel prevăzută cu semibariere
şi semnalizare optică şi acustică pentru avertizarea participanţilor la trafic
în vederea opririi acestora.
6.BLA - Bloc de linie
automat - instalaţie ce permite ocuparea liniei curente de către mai multe
trenuri care circulă în acelaşi sens de mers pe distanţa dintre două staţii
vecine, prin secţionarea acesteia în porţiuni de linie denumite sectoare de
bloc de linie automat, acoperite de semnale luminoase. BLA care nu permite
expedierea succesivă a mai multor trenuri la sector de bloc, neavând semnale
intermediare - de trecere - se numeşte BLA simplificat.
7.BLA BANALIZAT - BLA
care funcţionează pe ambele sensuri ale unui fir de circulaţie.
8.BLA SPECIALIZAT - BLA
cu care este prevăzut numai sensul normal de circulaţie al unei linii duble.
Sensul normal de circulaţie pe cale dublă la calea ferată română este pe linia
din dreapta a căii duble.
9.BROCURI - Acumulări de material pe suprafaţa de rulare a roţii care fac ca roata vehiculului feroviar să nu mai ruleze lin, să salte vehiculul care prin cădere poate conduce la ruperi de şine sau agăţarea şi blocarea sabotului vagonului, conducând la deraierea vehiculului. Acestea se depistează prin zgomotul specific produs numai în timpul rulării.
9.BROCURI - Acumulări de material pe suprafaţa de rulare a roţii care fac ca roata vehiculului feroviar să nu mai ruleze lin, să salte vehiculul care prin cădere poate conduce la ruperi de şine sau agăţarea şi blocarea sabotului vagonului, conducând la deraierea vehiculului. Acestea se depistează prin zgomotul specific produs numai în timpul rulării.
C
1.CALE LIBERĂ -
ÎNŢELEGERE TELEFONICĂ - Sistem de organizare a circulaţiei trenurilor care
permite ocuparea liniei curente numai de către un tren sau un convoi de
manevră, pe baza unei înţelegeri telefonice care se stabileşte în scris între
IDM dispozitor din punctul de secţionare din care se expediază trenul/convoiul
de manevră şi IDM dispozitor din punctul de secţionare în care se primeşte
trenul/convoiul de manevră.
2.CAM - Comandă automată
a macazurilor în triaje - ansamblu de echipamente cu care se comandă şi se
controlează manevrarea macazurilor la triere, cu respectarea condiţiilor de
siguranţă specifice.
3.CE - Instalaţii de
centralizare electronică - ansamblu de echipamente electrice, electronice şi de
tehnică de calcul cu care IDM, prin intermediul unei interfeţe şi a altor
componente specifice, comandă şi controlează în condiţii de siguranţă
realizarea parcursurilor şi punerea pe liber a semnalelor luminoase de
circulaţie sau de manevră.
4.CED - Instalaţii de
centralizare electrodinamică - ansamblul de echipamente electrice şi
electronice cu care IDM, prin intermediul unui pupitru sinoptic, comandă şi
controlează în condiţii de siguranţă realizarea parcursurilor şi punerea pe
liber a semnalelor luminoase de circulaţie sau de manevră.
5.CEM - Instalaţii de
centralizare electromecanică - ansamblul de echipamente electromecanice cu care
IDM controlează manevrarea şi zăvorârea macazurilor în condiţii de siguranţă,
în vederea punerii pe liber a semnalelor mecanice sau luminoase.
6.COCOAŞĂ DE TRIERE –
Infrastructură a căii cu un profil longitudinal special, realizat între grupa
de primire (A) şi grupa de triere (B) ale unei staţii tehnice sau de triaj.
Profilul se compune, în sensul de triere, dintr-o rampă de împingere pe care se
dezleagă vagoanele, un palier în vârful cocoaşei şi o pantă de accelerare spre
grupa de triere pe care vagoanele rulează în baza forţei de gravitaţie cu o
viteză ce se poate modera manual sau mecanic în parcursul lor spre liniile grupei
de triere, unde se opresc la locul destinat, cu frâne de mână sau saboţi de
mână.
7.COLOANĂ DE MANEVRĂ -
Instalaţie exterioară care permite manipularea locală de către un agent, a
macazurilor şi semnalelor, în scopul executării unor mişcări de manevră.
8.COMANDĂ - Ordin care
se transmite scris, verbal sau prin instalaţie TC de către IDM în vederea
executării parcursului de intrare, ieşire sau trecere a unui tren prin staţie
sau pe la un post din linie curentă.
9.CONDUCERE CENTRALIZATĂ
- Sistem de circulaţie a trenurilor utilizat pe unele secţii de circulaţie cu
trafic redus în care circulaţia trenurilor şi activitatea de manevră sunt
conduse direct de către operatorul de circulaţie.
10.CONDICA PORTATIVĂ -
Condică aflată în dotarea staţiei în care se înscriu - la locul desfăşurării
unor lucrări privind siguranţa circulaţiei - orele de începere/terminare a
lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a liniilor, aparatelor de cale şi instalaţiilor
de siguranţa circulaţiei, respectiv ora de repunere în funcţiune a acestora,
precum şi consimţământul scris transmis cu număr şi oră de către personalul de
întreţinere linii şi/sau instalaţii, în vederea executării parcursurilor de
circulaţie şi manevră.
11.CONSIMŢĂMÂNT SCRIS -
Încuviinţarea sau acceptul scris dat cu număr de ordine şi oră, dintr-un
registru de comenzi sau din condica portativă, prin care se admite efectuarea
unor operaţii prevăzute în reglementările specifice sau în PTE şi care poate fi
transmis telefonic, cu număr şi oră.
12.CONSIMŢĂMÂNT VERBAL -
Încuviinţarea sau acceptul dat de către un agent prin care se admite efectuarea
unor operaţii care nu necesită avizul scris al acestuia.
13.CONTINUAREA
PARCURSULUI DE PRIMIRE - Porţiunea de linie cuprinsă între semnalul de ieşire
sau de parcurs, respectiv marca de siguranţă de la ieşire a liniei pe care
urmează a fi primit trenul dacă aceasta nu are semnal de ieşire şi primul
semnal de circulaţie de sens contrar,
14.CONTRAACUL MACAZULUI
– Şine exterioare, una în continuarea firului exterior direct iar cealaltă în
continuarea firului exterior abătut de care se lipesc vârfurile acelor.
15.CONTRAŞINĂ - Şină sau
profil special de ghidare, montat în lungul căii pe anumite porţiuni - curbe,
treceri la nivel, în dreptul inimii de încrucişare etc.- având rolul de ghidare
a roţii şi de a împiedica deraierea, de a reduce uzura şinelor în curbă sau de
a păstra dimensiunea jgheabului necesar rulării la trecerea la nivel.
16.CONVOI DE MANEVRĂ -
Un grup de vehicule feroviare legate între ele, care se manevrează prin tragere
sau împingere, între grupele de linii ale aceleiaşi staţii cu sau fără
depăşirea incintei staţiei, precum şi între staţie şi o linie a unui operator
economic, conform prevederilor stabilite în PTE.
17.CUPLĂ - Aparat de
tracţiune şi legare prin intermediul căruia se leagă două vehicule feroviare
între ele.
D
1.DEBLEU - Săpătură
deschisă, de formă regulată executată sub nivelul terenului natural, pentru
realizarea platformei unei căi ferate.
2.DECLIVITATE - Raportul
dintre diferenţa de nivel dintre două puncte consecutive stabilite ale unui
traseu şi distanţa orizontală dintre aceste puncte, exprimat în mm/m sau ‰.
3.DISPECER CIRCULAŢIE -
Salariat care coordonează activitatea de circulaţie pe reţeaua feroviară sau pe
o parte a acesteia, având competenţe de a lua decizii operative
corespunzătoare.
4.DISPECER ENERGETIC
FEROVIAR - Salariat care coordonează activitatea de exploatare a liniei de
contact pentru tracţiunea electrică.
5.DISPLAY - Afişaj pe
monitor color într-o grafică stabilită, utilizat la instalaţiile CE, sisteme
informatice sau pentru informarea publicului în legătură cu mersul trenurilor
de călători.
6.DISPOZITIV DE
MANEVRARE - Dispozitiv care permite manevrarea acelor unui macaz.
7.DISPOZIŢIE SCRISĂ -
Ordin în legătură cu circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare
care se transmite prin mijloace de telecomunicaţie şi care se înregistrează şi
se confirmă cu număr, oră şi semnătură.
8.DISPOZIŢIE VERBALĂ -
Ordin care se transmite direct sau prin mijloacele de telecomunicaţie şi care
nu se înregistrează.
9.DISTANŢĂ DE CIRCULAŢIE
- Porţiunea de linie cuprinsă între două puncte de secţionare pe care nu
trebuie să se gasească în acelaşi timp decât un singur tren.
10.DUBLĂ JONCŢIUNE -
Dispozitiv format din patru aparate de cale, două linii de încrucişare dublă şi
linii de legătură, montat pentru a permite circulaţia vehiculelor feroviare de
pe o linie pe alta.
E
1.ECLISE - Piese de
asamblare a şinelor de cale ferată care se aplică sub coroana şinei şi care
servesc la îmbinarea a două şine consecutive, pentru asigurarea continuităţii
de rulare pe acestea. Eclisele se folosesc şi pentru blocarea prin eclisare a
acelor macazului a cărui poziţie nu trebuie schimbată din considerente de
siguranţa circulaţiei.
2.EuroCity - EC, EuroNight - EN - Trenuri internaţionale de călători, având rangul doi, care circulă pe reţelele a cel puţin două administraţii europene de cale ferată.
F
2.EuroCity - EC, EuroNight - EN - Trenuri internaţionale de călători, având rangul doi, care circulă pe reţelele a cel puţin două administraţii europene de cale ferată.
F
1.FIXĂTOR DE VÂRF -
Dispozitiv având rolul de a asigura lipirea acului unui macaz de contraacul său
şi zăvorârea în poziţia comandată.
2.FRÂNA DE CALE -
Dispozitiv de reducere a vitezei vagoanelor care se triază pe cocoaşă, acţionat
telecomandat sau automat, astfel încât vagoanele să se oprească pe liniile de
acumulare, fără ca viteza de ciocnire cu vehiculele triate anterior, să
afecteze vehiculele feroviare sau marfa transportată.
G
1.GABARIT DE LIBERĂ
TRECERE - Contur geometric limită, transversal în plan vertical şi
perpendicular pe axa longitudinală a căii, în interiorul căruia, afară de
materialul rulant, nu se admite să pătrundă nici o parte a construcţiilor -
poduri, tuneluri, pasaje superioare, pasarele - sau a instalaţiilor fixe -
semnale, coloane şi altele asemenea - şi nici materiale sau obiecte depozitate
de-a lungul liniei curente sau în staţii.
2.GRAFIC DE CIRCULAŢIE -
Reprezentarea grafică a mersurilor de tren în timp şi spaţiu, pe o durată de 24
de ore, după un plan de mers dinainte stabilit.
3.GRUPĂ DE EXPEDIERE - D
- Grupă de linii în staţiile tehnice sau de triaj afectată pregătirii şi
expedierii trenurilor.
4.GRUPĂ DE PRIMIRE - A -
Grupă de linii în staţiile tehnice sau de triaj afectată pentru primirea
trenurilor de marfă şi pregătirea acestora în vederea descompunerii.
5.GRUPĂ DE RETRIERE - C
- Grupă de linii în staţiile de triaj afectată pentru retrierea vagoanelor
acumulate în grupa B în vederea aranjării vagoanelor în trenurile de marfă, în
ordinea stabilită de reglementările specifice.
6.GRUPĂ TEHNICĂ - Grupă
de linii în staţiile tehnice sau de triaj afectată pentru compunerea,
salubrizarea şi pregătirea tehnică a trenurilor.
7.GRUPĂ DE TRIERE - B -
Grupă de linii în staţiile tehnice sau de triaj afectată acumulării vagoanelor
de marfă triate, în vederea formării trenurilor.
H
H
1.HALTĂ DE CĂLĂTORI -
Haltă deschisă pentru traficul de călători, cu vânzător de bilete, notată cu
hc, sau fără vânzător de bilete, notată cu h, care nu este punct de secţionare.
I
1.INTERCITY - IC,
INTERCITY EXPRES - ICE - Trenuri de călători care circulă în rangul II pe
reţeaua CFR, făcând legătura între marile oraşe.
2.IMPIEGAT DE MIŞCARE -
IDM – Salariat absolvent al unui curs de calificare, autorizat să organizeze şi
să execute activităţi în legătură cu circulaţia trenurilor şi manevra
vehiculelor feroviare într-o staţie de cale ferată.
3.IDM DISPOZITOR - IDM
care are dreptul să manipuleze instalaţiile de siguranţa circulaţiei, să ceară
şi să obţină cale liberă, să dispună executarea tuturor operaţiilor legate de
primirea, expedierea, trecerea trenurilor, executarea manevrei şi utilizarea
mijloacelor pe care le are la dispoziţie, precum şi alte operaţii de
exploatare.
4.IDM EXTERIOR - IDM
care din ordinul IDM dispozitor execută sarcini privind activitatea de
pregătire a expedierii trenurilor, expedierea acestora la timp, precum şi alte
operaţii în funcţie de volumul de lucru şi specificul staţiei.
5.IDM LOCALIST - IDM
care, în staţiile de cale ferată cu activitate complexă, preia o parte din
sarcinile IDM dispozitor în special cele legate de comunicările cu staţiile
vecine şi cu operatorul de circulaţie, aflându-se în subordinea directă a IDM
dispozitor.
6.INCINTA STAŢIEI -
Spaţiul cuprins între semnalele de intrare ale unei staţii sau halte de
mişcare, pe care se află liniile, instalaţiile şi construcţiile necesare
desfăşurării activităţilor în legătură cu circulaţia trenurilor şi manevra
vehiculelor feroviare.
7.INIMĂ DE ÎNCRUCIŞARE -
Ansamblu de piese metalice din componenţa aparatului de cale, ce permite
trecerea vehiculelor feroviare de pe o linie pe alta.
8.INSTALAŢIE DE
ASIGURARE CU ÎNCUIETORI CU CHEI, CU ŞI FĂRĂ INTERBLOCARE - Ansamblul de
echipamente mecanice şi electrice cu care IDM, împreună cu revizorii de ace
şi/sau acarii, asigură încuierea macazurilor şi punerea semnalelor mecanice pe
liber numai dacă acestea sunt poziţionate corespunzător parcursului comandat
pentru trecerea trenului.
9.ÎNCUVIINŢARE - Accept
dat de către IDM, în scris sau verbal, pentru întreţinerea, verificarea şi
revizia unor instalaţii în cazurile prevăzute în prezentul regulament, precum
şi pentru circulaţia unor vehicule feroviare fără motor care se pot scoate de
pe linie cu braţele.
J
1.JOANTĂ - Ansamblu
constructiv care asigură legătura între capetele a două şine adiacente, pentru
realizarea continuităţii mecanice a firului de şină şi a suprafeţelor de rulare
ale ciupercii şinei.
2.JOANTĂ IZOLANTĂ -
Joantă care realizează întreruperea circuitului electric între capetele a două
cupoane de şine consecutive.
3.JOANTĂ DE RACORDARE -
Joanta care realizează legătura între două şine de cale ferată de tip diferit.
4.JOANTĂ IZOLANTĂ FĂRĂ
GABARIT - Joantă izolantă aflată în cale într-un loc în care vagoanele aflate
în staţionare intră în gabaritul de liberă trecere al liniei vecine.
5.JONCŢIUNE - Punctul
unde se realizează conexiunea unor elemente ale liniilor de cale ferată între
ele.
L
1.LIMITĂ DE MANEVRĂ A
STAŢIEI – punctul până la care se pot executa mişcări de manevră fără a depăşi
limita incintei staţiei. Limita de manevră este marcată pe teren prin semnalul
de intrare al staţiei pe cale simplă, respectiv indicatorul fix de acoperire al
punctului de secţionare de pe secţiile cu conducere centralizată sau prin
semnalul de intrare al liniei normale pe secţii cu cale dublă când linia dublă
nu este prevăzută cu semnal de intrare.
2.LINIE ABĂTUTĂ - Linie
de circulaţie care se ramifică prin aparatele de cale din linia directă.
3.LINIE CURENTĂ –
Porţiunea de linie cuprinsă între două semnale de intrare din sensuri opuse a
două staţii vecine
4.LINIE DE CIRCULAŢIE,
MANEVRĂ, ÎNCĂRCARE/DESCĂRCARE, TRAGERE, GARARE, DEPOZIT - Linii construite şi
afectate prin PTE unui anumit scop, afectare ce nu se poate schimba decât în
anumite condiţii prevăzute de reglementările specifice.
5.LINIE DE EVITARE -
Linie înfundată construită la capetele staţiilor sau în punctele de joncţiune
cu liniile operatorilor economici, cu scopul de a asigura îndeplinirea
condiţiilor pentru efectuarea parcursurilor simultane de circulaţie şi manevră
precum şi pentru a evita fugirea vagoanelor care staţionează pe liniile staţiei
sau pe liniile operatorilor economici spre linia curentă sau accesul nepermis
pe liniile staţiei de pe liniile operatorilor economici.
6.LINIE DIRECTĂ - Linie
situată în incinta staţiei aflată în prelungirea liniei curente, fără abatere
la intrare sau ieşire.
7.LINIE DE PEAGE - Linie
care uneşte două staţii ale unei administraţii de cale ferată, trecând pe
teritoriul unei administraţii de cale ferată vecine.
8.LINIE DE SCĂPARE -
Linie înfundată construită în scopul de a opri un tren scăpat sau vagoane
fugite pe secţii de circulaţie cu pante mari, pentru a proteja distanţa de
circulaţie următoare.
9.LFI - linie ferată
industrială – linii pe care se desfăşoară operaţiuni de transport feroviar,
precum şi servicii conexe sau adiacente acestora şi care nu sunt administrate
de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” - S.A.
10.LINII ÎNCĂLECATE -
Linii de ecartament diferit în care cel puţin un fir de şină al unei linii este
amplasat între firele de şină ale celeilalte linii aşezate pe acelaşi
terasament.
11.LOC PLAN - Zonă plană
pe suprafaţa de rulare a roţilor vehiculelor de cale ferată, care face ca roata
vagonului să nu ruleze normal, producând zgomot puternic şi săltarea violentă a
boghiului şi/sau a vagonului.
12.LUMINOSCHEMĂ - tablou
sinoptic pe care sunt amplasate elemente optice astfel încât să se redea
configuraţia geografică şi funcţională a liniilor, macazurilor şi semnalelor
dintr-o staţie de cale ferată, precum şi informaţii necesare efectuării
activităţii de circulaţie a trenurilor şi de manevră.
13.LUNGIMEA UTILĂ A LINIEI - Lungimea unei linii, măsurată între mărcile de siguranţă, sau între marca de siguranţă şi semnalul de ieşire, dacă acesta se află înaintea mărcii de siguranţă.
13.LUNGIMEA UTILĂ A LINIEI - Lungimea unei linii, măsurată între mărcile de siguranţă, sau între marca de siguranţă şi semnalul de ieşire, dacă acesta se află înaintea mărcii de siguranţă.
M
1.MACAZ - Subansamblu al
unui aparat de cale compus din ace, contraace, şine de legătură, traverse şi
material mărunt de cale.
2.MACAZ DE ACOPERIRE -
Macazul care separă parcursurile de manevră sau circulaţie incompatibile.
3.MACAZ CONJUGAT - Macaz
care nu se poate manipula decât dacă macazul sau sabotul cu care este în
dependenţă se află în poziţia stabilită prin programul de zăvorâre.
4.MANEVRĂ UNGHIULARĂ -
Mişcarea de manevră ce se execută în staţii înzestrate cu instalaţii CED sau
CE, de pe o linie pe alta, cu schimbarea sensului de mers, pe baza indicaţiilor
semnalelor luminoase de manevră şi parcursului executat.
5.MARCĂ DE SIGURANŢĂ -
Element de semnalizare amplasat între două linii alăturate, care stabileşte
limita zonei de staţionare a vehiculelor feroviare pe o linie, fără ca acestea
să afecteze gabaritul de liberă trecere pe linia vecină.
O
O
1.OPERATOR DE CIRCULAŢIE
- Salariat aparţinând administratorului infrastructurii feroviare publice care
conduce activitatea de circulaţie a trenurilor pe una sau mai multe secţii de
circulaţie, având în subordine IDM din staţiile situate pe secţiile respective,
sau agenţii punctelor de secţionare în cazul secţiilor cu conducere
centralizată a circulaţiei trenurilor.
2. OPERATOR DE MANEVRĂ
FEROVIARĂ – Persoană juridică română, cu capital de stat şi/sau privat, a cărei
activitate principală în domeniul transportului feroviar constă numai în efectuarea
de operaţiuni de manevră pe căile ferate din România şi care deţine autorizaţie
pentru manevră feroviară.
3.OPERATOR DE TRANSPORT
FEROVIAR – Operator economic, cu capital de stat sau privat, care a obţinut o
licenţă în conformitate cu legislaţia în vigoare, a cărui activitate principală
constă în efectuarea de prestaţii de transport de marfă feroviar şi/sau de
călători pe calea ferată, tracţiunea fiind asigurată obligatoriu de acest
operator economic; acest termen include, de asemenea, şi operatorii economici
care asigură numai tracţiunea.
4.OPERAŢIUNI DE
TRANSPORT FEROVIAR – Transportul feroviar – circulaţia trenurilor şi manevra
feroviară – precum şi serviciile adiacente (activităţi care se desfăşoară în
legătură nemijlocită cu/sau în timpul transportului feroviar) şi conexe
acestuia (activităţile care au ca obiect asigurarea desfăşurării în siguranţă a
transportului feroviar).
P
1.PANTĂ - Porţiunea de
linie de cale ferată înclinată faţă de orizontală pe care vehiculele feroviare
o parcurg, în sensul coborârii acesteia.
2.PARCURS DE EXPEDIERE -
Porţiunea de linie cuprinsă între primul vehicul din capul trenului ce se
expediază şi semnalul de intrare al staţiei din sensul opus pe direcţia de
mers.
3.PARCURS DE INTRARE -
Porţiunea de linie care cuprinde aparatele de cale şi liniile de legătură
dintre acestea, de la primul macaz de intrare până la marca de siguranţă a
liniei de primire amplasată în capătul pe unde intră trenul.
4.PARCURS DE IEŞIRE -
Porţiunea de linie care cuprinde aparatele de cale şi liniile de legătură
dintre acestea, de la marca de siguranţă a liniei de ieşire şi până la ultimul
macaz inclusiv peste care trece trenul la ieşirea din staţie.
5.PARCURS DE PRIMIRE -
Porţiunea de linie cuprinsă între semnalul de intrare şi semnalul de ieşire sau
porţiunea de linie cuprinsă între semnalul de intrare şi marca de siguranţă de
la ieşire a liniei pe care va fi primit trenul, când această linie nu are
semnal individual de ieşire.
6.PARCURS DE MANEVRĂ –
Porţiunea de linii şi macazuri pentru care au fost asigurate condiţiile de
siguranţa circulaţiei, necesară efectuării unei operaţiuni de manevră.
7.PARCURSURI COMPATIBILE
- Parcursuri care se pot executa simultan, fără a periclita siguranţa
circulaţiei
8.PARTIDĂ DE MANEVRĂ -
Formaţie compusă din conducătorul de manevră şi cel puţin încă un agent
autorizat pentru efectuarea manevrei.
9.PARTIDĂ DE TREN -
Formaţie compusă din cel puţin mecanicul trenului şi mecanicul ajutor sau şeful
de tren, respectiv alt agent autorizat pentru a executa funcţia de şef de tren.
În plus, pentru desfăşurarea activităţii privind circulaţia trenurilor şi
manevra, trenul poate fi deservit şi de alt personal autorizat.
10.PLAN DE MANEVRĂ -
Dispoziţie scrisă sau verbală transmisă conducătorului manevrei de către IDM
sau operatorul de manevră, prin care se stabilesc operaţiile de manevră ce
urmează a fi executate precum şi condiţiile de efectuare a acestora.
11.POST DE MACAZURI -
Post deservit de unul sau mai mulţi agenţi care manipulează macazurile aflate
într-o anumită zonă din incinta staţiei şi care serveşte la efectuarea
circulaţiei trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare.
12.PUNCT DE SECŢIONARE -
Amenajare constând din dispozitiv de linii, construcţii şi instalaţii sau părţi
componente ale unei instalaţii (semnale luminoase BLA) care determină
capacitatea de circulaţie; două puncte de secţionare delimitează distanţa pe
care nu trebuie să se găsească în acelaşi timp decât un singur tren.
13.PORTIUNE DE LINIE
SLABITA - Porţiunea de linie care impune circulaţia trenurilor cu viteză redusă
faţă de cea prevăzută în livretul cu mersul trenurilor .
R
1.RAMBLEU - Umplutură de formă regulată executată din pământ sau alte materiale de masă peste nivelul natural al terenului, servind la realizarea platformei căii.
R
1.RAMBLEU - Umplutură de formă regulată executată din pământ sau alte materiale de masă peste nivelul natural al terenului, servind la realizarea platformei căii.
2.RAMPĂ - Porţiune de
linie de cale ferată înclinată faţă de orizontală pe care vehiculele feroviare
o parcurg în sensul urcării acesteia.
3.REAVIZ DE SOSIRE -
Comunicare, prin telefon, a orei, prin care IDM din staţia care primeşte un
tren , confirmă către IDM din staţia vecină care a expediat trenul, că trenul a
sosit complet şi linia curentă a rămas liberă - oră care se înregistrează de
ambii IDM în registrul unificat de căi libere comenzi şi mişcare sub formă de
fracţie (la numărător ora efectivă de sosire, iar la numitor ora reală de
transmitere şi primire).
4.RESTRICTIE DE VITEZA -
Reducerea prevăzută sau neprevăzută a unei viteze de circulaţie stabilite,
pentru o porţiune de linie de cale ferată.
S
S
1.SABOT DE DERAIERE -
Dispozitiv amplasat în afara căii la un fir al liniei care, prin aşezare pe
şină provoacă deraierea roţii vehiculului care se angajează peste el.
2.SAT - Instalaţie de
semnalizare automată fără semibariere care emite semnale optice şi acustice la
aproprierea trenului de o trecere la nivel, în scopul interzicerii circulaţiei
rutiere.
3.SECTOR DE BLOC -
Distanţa cuprinsă între două semnale luminoase consecutive de trecere ale
blocului de linie automat.
4.SECŢIUNE IZOLATĂ -
Porţiune de cale ferată (sau aparat de cale), cu control electric, care se delimitează
prin joante izolante.
5.ŞEF STAŢIE - persoană
calificată şi autorizată aparţinând administratorului sau gestionarilor
infrastructurii feroviare şi care are responsabilităţi privind activitatea de
circulaţie şi manevră şi care administrează una sau mai multe staţii de cale
ferată.
T
1.TALONARE - Manevrarea
de către roţile unui vehicul de cale ferată a acelor unui macaz, prin atacare
falsă pe la călcâi.
2.TC - Denumire generică
dată mijloacelor - TTR telegraf, telefon, radio.
3.TIPUL DE ŞINĂ – Codificare
generică a şinelor de cale ferată egală cu masa unui cupon de şină cu lungimea
de un metru, exprimată în kilograme.
V
V
1. VAGON DE SERVICIU –
Vagonul destinat personalului de tren.