Art. 283. – (1) Se pot apostila sau supralegaliza şi traduceri
legalizate de către notarul public sau, după caz, traduceri efectuate de către
interpretul şi traducătorul autorizat, dacă semnătura acestuia, aflată pe
traducerea respectivă, a fost legalizată de către notarul public în condiţiile
art. 152 din lege. Pentru a fi apostilate sau supralegalizate, la traduceri se
anexează copii ale actelor care au fost traduse, acestea făcând corp comun cu
actul apostilat sau supralegalizat.
(2) Nu se
pot apostila sau supralegaliza traducerile prevăzute la alin. (1)ale unor
înscrisuri sub semnătură privată, cu excepţia celor care au fost supuse unei
proceduri notariale cum sunt: dată certă, legalizare de semnătură, copie
legalizată etc.
Art. 284. – (1) în cazul în care se solicită
apostilarea sau supralegalizarea unor traduceri legalizate de către notarul
public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul tradus şi
legalizat este un act emis, certificat ori confirmat de autorităţile române sau
de către o altă persoană autorizată de acestea, o copie a acestuia urmând a fi
ataşată traducerii legalizate a cărei apostilare sau supralegalizate este
solicitată.
(2) în cazul
în care se solicită apostilarea sau supralegalizarea unei copii legalizate de
către notarul public, această operaţiune se poate realiza numai dacă actul de
pe care a fost făcută copia legalizată este un act oficial emis, certificat ori
confirmat de autorităţile române sau de către o altă persoană autorizată de
acestea.
Art. 285. – Aplicarea apostilei sau supralegalizării
poate fi refuzată dacă:
a) actul a
cărui apostilare se solicită este destinat folosirii pe teritoriul unui stat
care nu este parte la Convenţia de la Haga sau actul a cărui supralegalizare se
solicită este destinat folosirii pe teritoriu] unui stat parte la Convenţia de
la Haga;
b) textul
actului nu este lizibil din cauza deteriorării;
c) actul
este completat sau semnat cu creion;
d) actul
conţine adăugiri sau corecturi neconfirmate oficial;
e) actul nu
e susceptibil a fi apostilat sau supralegalizat;
f) Camera nu
deţine specimenele semnăturilor persoanelor semnatare ale actului supus
procedurii apostilării sau supralegalizării;
g) actul nu
a fost supus unei proceduri notariale.
Art. 286. – Tariful perceput pentru aplicarea
procedurii pe fiecare exemplar al actului apostilat sau supralegalizat se
stabileşte, prin hotărâre, de către Consiliul Uniunii.
Art. 287. – (1) Arhivarea actelor apostilate sau
supralegalizate se va face în mape distincte pentru fiecare procedură, în
conformitate cu prevederile nomenclatorului arhivistic aprobat de Uniune şi
avizat de Arhivele Naţionale ale României.
(2) Cererile
împreună cu copiile anexate se vor păstra de către Camere în mape, potrivit
alin. (1), precum şi în format electronic.
Art. 288. – Consiliul Uniunii aprobă, prin hotărâre,
metodologia de aplicare a apostilei si a supralegalizării de către Camere,
precum şi modul de organizare şi desfăşurare a acestei activităţi.
Art. 315. – (1) încheierea de legalizare a copiei de pe
un înscris întocmit într-o altă limbă decât cea română se semnează de notarul
public care a făcut confruntarea, în cazul în care limba străină este limba sa
maternă sau pentru care a fost autorizat ca interpret şi traducător. În cazul
în care confruntarea se face de către un interpret şi traducător autorizat,
încheierea se semnează de acesta în faţa notarului public, în afară de cazul în
care interpretul şi traducătorul autorizat are depus specimenul de semnătură la
biroul notarial. La încheiere se anexează traducerea în limba română a
înscrisului, certificată de traducătorul autorizat.
(2) Copia
înscrisului tradus în limba română se anexează la exemplarul traducerii
acestuia, care rămâne în arhiva notarului public.
SUBSECŢIUNEA a 5-a
Efectuarea şi legalizarea
traducerilor.
Legalizarea semnăturii
interpretului şi traducătorului autorizat
Art. 318. – (1) Legalizarea semnăturii interpretului şi
traducătorului autorizat se face potrivit procedurii prevăzute de lege şi
prezentei subsecţiuni. În actele şi procedurile notariale, traducerile se
efectuează de interpreţi şi traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei,
(2)
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului
Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot desfăşura activitatea de
interpret şi traducător autorizat în acte şi proceduri notariale dacă le-au
fost recunoscute de Ministerul Justiţiei certificatele sau alte documente
similare care atestă calitatea de interpret şi traducător autorizat în
specialitatea ştiinţe juridice, emise/eliberate de autorităţile competente din
statul de origine sau de provenienţă.
Art. 319. – (1) înscrisul care se traduce se prezintă
notarului public în una dintre următoarele forme:
a) în
original. Originalul poate fi un înscris sub semnătură privată căruia i s-a
dat, după caz, dată certă, legalizare de semnătură ori certificare sau poate fi
un înscris autentic;
b) în copie
legalizată ori certificată de autoritatea competentă care deţine în arhivă
originalul înscrisului.
(2) Interpretul şi traducătorul autorizat are
obligaţia de a traduce complet, fără omisiuni, textul prezentat spre traducere
şi de a nu îi denatura conţinutul şi sensul. Prin text prezentat spre traducere se înţelege fie o parte din
textul înscrisului, fie textul înscrisului în întregime. În cazul în care se
solicită traducerea doar a unei părţi din textul înscrisului se va putea face
doar această traducere, nefiind necesară şi traducerea textului înscrisului în
întregime. La sfârşitul traducerii se va înscrie formula de certificare a
traducerii, prin care interpretul şi traducătorul autorizat va certifica
exactitatea traducerii, faptul că textul prezentat spre traducere a fost tradus
în întregime, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost
denaturate conţinutul şi sensul.
(3) În cazul
legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a
efectuat o traducere din limba română într-o limbă străină, calificarea de
către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi
informaţiilor cuprinse în înscrisul în limba română prezentat de interpretul şi
traducătorul autorizat în una dintre formele prevăzute la alin. (1). În
situaţia în care din înscrisul prezentat în limba română nu rezultă date şi
informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public â actului
tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a
semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat.
(4) În cazul
legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat care a
efectuat o traducere dintr-o limbă străină în limba română, calificarea de
către notarul public a înscrisului tradus se face pe baza datelor şi
informaţiilor cuprinse în traducerea certificată de interpretul şi traducătorul
autorizat. În situaţia în care din traducerea înscrisului nu rezultă date şi
informaţii suficiente pentru calificarea de către notarul public a actului
tradus, acesta respinge cererea de îndeplinire a procedurii de legalizare a
semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat.
(5) Copia
înscrisului care se traduce se anexează traducerii, cu aplicarea ştampilei şi a
semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat pe marginile alăturate la
îmbinarea a două file, astfel încât ştampila de legătură să fie aplicată pe
toate filele înscrisului, care se numerotează, se capsează, se cos sau se
broşează.
(6) Nu se
poate legaliza semnătura interpretului şi traducătorului autorizat dacă
înscrisul prezentat spre traducere, înfăţişa] notarului public, este în copie
simplă.
(7)
încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat
se întocmeşte în urma prezentării la biroul notarului public a înscrisului care
se traduce, precum şi a traducerii acestuia, certificată de interpretul şi
traducătorul autorizat.
Art. 320. – (1) Interpretul şi traducătorul autoriza:
care efectuează traducerea întocmeşte formula de certificare, ce are următorul
cuprins: “Subsemnatul,……………(nume, prenume astfel cum sunt
menţionate în autorizaţie), interpret
şi traducător autorizat pentru limba/limbile străină/străine …,în temeiul
Autorizaţiei nr. … din data de …. eliberată de Ministerul Justiţiei din
România, certific exactitatea traducerii efectuate din limba ……………..în limba
….__, că textul prezentat a fost tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin
traducere, înscrisului nu i-au fost denaturate conţinutul şi sensul.
Înscrisul a
cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în integralitatea sa,
un număr de …. pagini, poartă titlul/denumirea de……..a fost emis de … şi mi-a
fost prezentat mie în întregime/în extras.
Traducerea
înscrisului prezentat are un număr de …. pagini şi a fost efectuată potrivit
cererii scrise înregistrate cu nr. ………./zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva
subsemnatului.
S-a încasat
onorariul de… lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ………/zz.ll.aaaa.
INTERPRET ŞI
TRADUCĂTOR AUTORIZAT …………….
(semnătura şi ştampila)”.
(2) Este
interzisă modificarea în orice mod a formulei de certificare prevăzute la alin.
(1), precum şi necompletarea uneia sau mai multora dintre menţiunile cuprinse
în aceasta.
Art. 321. – Notarul public refuză îndeplinirea
procedurii legalizării semnăturii interpretului şi traducătorului autorizat
dacă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege şi de prezentul
regulament.
Art. 322. – (1) în procedura de legalizare a semnăturii
interpretului şi traducătorului autorizat, notarul public verifică şi atestă că
înscrisul prezentat pentru a fi tradus este prezentat în una dintre formele
prevăzute la art. 319 alin. (1), că interpretul şi traducătorul care a efectuat
traducerea este autorizat conform legii, precum şi faptul că acesta a semnat
traducerea şi a aplicat ştampila.
(2) în
încheierea de legalizare a semnăturii interpretului şi traducătorului
autorizat, notarul public arată că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale,
respectiv data (anul, luna, ziua), numele şi prenumele interpretului şi
traducătorului autorizat, prezentarea lui în persoană, calificarea actului
prezentat spre traducere conform art. 319 alin. (1), precum şi constatarea semnării
de către acesta a traducerii. În situaţia în care interpretul şi traducătorul
autorizat şi-a depus specimenul de semnătură la biroul notarial, nu este
necesară prezenţa acestuia în faţa notarului public în vederea îndeplinirii
procedurii.
Art. 323. – (1) Notarul public poate efectua traduceri
în condiţiile art. 82 alin. (2) din lege.
(2) în cazul
în care traducerea se efectuează de către notarul public, pe lângă menţiunile
prevăzute la art. 322 alin. (2), în încheierea de legalizare a traducerii, notarul
public certifică exactitatea traducerii, faptul ca textul prezentat a fost
tradus complet, fără omisiuni, şi că, prin traducere, înscrisului nu i-au fost
denaturate conţinutul şi sensul. Încheierea va cuprinde, de asemenea, următorul
text: “Înscrisul a cărui traducere se solicită în întregime/în extras are, în
integralitatea sa, un număr de …. pagini, poartă titlul/denumirea de……., a fost
emis de … şi mi-a fost prezentat mie în întregime/în extras.
Traducerea
înscrisului prezentat are un număr de …. pagini şi a fost efectuată potrivit
cererii scrise înregistrate cu nr. ………./zz.ll.aaaa, păstrate în arhiva
subsemnatului.
S-a încasat
onorariul de… lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. ………/zz.ll.aaaa.”
Art. 324. – Notarul public poate elibera copii legalizate
de pe traducerile aflate în arhiva biroului notarial în condiţiile prevăzute de
lege şi de prezentul regulament pentru îndeplinirea procedurii de legalizare a
copiilor de pe înscrisuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu